Unfinished phrases

Nici măcar nu ştia cu precizie ora sau alte detalii ce ţineau de ziua respectivă, pentru că anul ar fi fost absurd să nu-l cunoască. Sau nu. În ultimul fusese destul de mult absorbită în propriile gânduri pentru a mai face vreo legătură cu exteriorul. Amuzant că lumea a început să o caute îngrijorată după un timp, temându-se că a făcut cine ştie ce lucru spontan, specific ei, precum ar fi plecarea din locul acela fără vreo urmă. Nu era prima dată când o practica, deoarece se plictisea repede şi avea nevoie de inspiraţie. Din nefericire, reuşea să o procure tot mai greu, gândurile ei secând, sau mai bine zis, îndreptându-se obsesiv spre un lucru ce era imposibil. Ştia prea bine că trebuie să depăşească amintirile respective, dar îi era extrem de dificil.
Oftând apăsat, permisese creionului să-i alunece din mână pe birou, acesta însă preferând podeaua, provocând un uşor zgomot la contactul cu materialul dur. Aparent, în toată liniştea ce domnea, fusese suficient acel sunet pentru a trezi câinele ce dormea destul de aproape, tresărind când acesta îi sări în braţe fără vreun anunţ. Dar nu o deranja câtuşi de puţin, din moment ce o ajuta în a se relaxa cu totul. Cu mişcări lente, traversa blana fină a animalului, zâmbind permanent într-o manieră puerilă. Ar fi putut practica acea activitate mult, poate chiar prea mult.
În scurt timp, se trezi din nou în linişte deplină, putând distinge doar răsuflarea mai înceată a câinelui şi propria respiraţie, şi ea destul de scăzută. Amorţise, dar nu dorea să schimbe poziţia şi nu avea oricum un motiv concret, cu toate că scaunul acela părea din ce în ce mai incomod.
În stilul ăsta irosesc prea mult timp înăuntru. Ah, ar trebui să trag şi draperiile alea. Dar mai încolo.

Dacă nu ar fi existat nevoia de a supravieţui, probabil nici Jiho nu ar fi luat la pas obişnuitul drum către magazin pentru a-şi procura mâncarea îndeajunsă unui mic-dejun; acea masă elementară unui ciclu alimentar sănătos pe care el doar continua să o tranşeze, alteori chiar să uite că face parte din formalităţile umane. Peste una alta, nu mai mâncase de câteva zile.
O senzaţie înţepătoare i-a cuprins abdomenul când telefonul a început să vibreze, numele mamei sale sărindu-i în vedere. Nu se împăca cu conversatul, mai ales în miezul unei dimineţi plăcute ca asta, chiar dacă era vorba de propria mamă. Dimpotrivă, asta îl făcea şi mai nesuferit. Un oftat grăbit îi înfundă nările, şi se folosi de greutatea propriului corp pentru a deschide uşa metalică a blocului, îndreptându-şi telefonul către ureche.
Răspunsurile monosilabice cărora încerca să le ofere totuşi o aură de încântare, pentru ca nu cumva s-o supere pe femeia înlemnită de griji, răsunau pe holurile goale si slab iluminate. Întrebările mamei sale îl făceau să uite pentru moment că are de urcat câteva etaje, ignorând liftul din capătul scărilor. Se trezi, ca de fiecare dată, atacat de reproşurile obişnuite, încheiate ca şi când fuseseră doar vorbe goale sau glume nereuşite.
Strâmbă din nas, dorind să încheie conversaţia cât mai repede, ceea ce se întâmplă în următoarele trepte urcate. După ce-şi aruncă telefonul în sacoşa din cealaltă mână, se opri în faţa uşii, încercand a-şi recupera cheile din străfundul buzunarelor. Şi cât îşi lovi degetele de metalul rece, cu ochii aplecaţi, zări o cheie în uşa de lângă a sa. Ca şi când ar fi făcut el însuşi o asemenea greşeală, şi-a întors privirea în celălalt capăt al holului, doar pentru a se convinge că era singur, neverificat de vreun curios. Ah, asta e amuzant..
Îşi descuie însă apartamentul pentru a lăsa alimentele pe masa din bucătărie, întorcandu-se la intrare. Avea de gând să fie de ajutor, uneori nu se putea abţine. Sau poate doar îşi amintea ca şi el obişnuieşte să-şi uite cheile pe neunde.
Zâmbi oarecum nerăbdător, fără vreo explicaţie, ciocănind la uşa cu pricina. Din câte îşi amintea, nu zărise vreo activitate umană în apartamentul de lângă al său; cum nici nu dăduse cu ochii de posibilul vecin până atunci. Dar avea s-o facă acum, cu ocazia unei greşeli hilare.

Aproape că adormise complet în liniştea aia devenită absurdă. Plus incapacitatea de a face orice mişcare din pricina creaturii din braţele sale ce dormea fără să-i pese de ceva. Dar era de-a dreptul adorabil, astfel că nu îndrăznea să-i tulbure în niciun fel somnul.
Cred că dacă mă ridic, cad. aaaaaaaah, prea multă amorţeală.
Strânse din ochi, tresărind puternic în momentul în care auzi un ciocănit în uşa metalică din colţul camerei. Cine putea fi? Şi de ce? Revenindu-şi repede în fire, inspiră aer profund în piept, pregătindu-se pentru momentul adevărului. Luă cu grijă câinele din laterale, punându-l pe jos, acesta fiind la fel de incapabil ca ea în ceea ce priveşte mişcatul membrelor în acea secundă. Însă chiar nu aveau de ales. Nu dorea să lase persoana respectivă să aştepte, indiferent de cine putea fi. Nu o anunţase nimeni că urma să o viziteze, şi de verificat faptul că trăieşte au făcut-o cu o zi în urmă. Râzând amintindu-şi acea întâmplare, ţinând cont că aproape îi dărâmaseră uşa în toiul nopţii, se îndreptă maşinal spre uşa de la intrare, încercând brusc să-şi amintească unde a pus cheia.
Stai, eu am închis măcar? Nu ştiu... ops.
Nu se obosi cu căutatul, preferând a verifica înainte de a-şi pierde energie căutând obiectul respectiv. Spre surprinderea ei, uşa într-adevăr era descuiată, trăgând de clanţă cu o oarecare dificultate infiltrată în braţe. Îi amorţise muşchii şi simţea asta din ce în ce mai acut. Surprinderea ce urmă fu cu mult mai puternică decât prima, privind persoana ce se înfăţişa înainte ei cu ochii măriţi, uitând a clipi pe deplin. Grav era că acum înţepenise. Era pironită de minunea întâmplată. Îşi aminti că ar fi cazul să clipească în momentul în care lacrimi i se conturaseră în colţul ochilor, ştergându-le într-un instant, mirându-se până şi ea de rapiditatea dobândită în ceea ce priveşte mişcările mâinii, deoarece picioarele deveniseră prea greoaie pentru a putea fi mobilizate în vederea unei posibile mişcări.

Ochii săi se agăţară într-un studiu infantil asupra formelor exacte ale cheii din palma sa, în aşteptarea ca uşa să-i fie deschisă, altfel ar fi fost nevoit să bată iarăşi sau eventual, să mai aştepte, dar ideea în sine nu-l încânta. Simţi o pată de lumină invadându-i obrajii, astfel şi-a întors privirea către persoana ce-i deschisese uşa.
Îmi pare rău de deranj, am găsit cheia în- ..
Toată hotărârea pusă în prima silabă rostită s-a prăbuşit odată cu contactul vizual conceput, rămânându-i doar buzele între-deschise. Contemplă figura din faţa ochilor, de parcă ar fi fost pentru prima oară când cunoştea o asemenea înfăţişare - dimpotrivă, o văzuse de atâtea ori, încât îi rămăsese rătăcită în străfundul conştiinţei. Părea la fel de înlemnită ca şi el, iar mirarea cu siguranţă era comună. Însă reuşi să treacă peste impresia de incapabilitate fizică, retrăgându-şi greoi mâna ridicată pe lângă trunchi. Nu-şi stăpâni zâmbetul ce trăgea de colţurile buzelor sale, dar reuşi să-l păstreze la unul decent şi slab, din simpla plăcere de a-şi întâlni prietena.
Îi observă mişcarea mâinilor, fapt ce-l îndemnă să-şi ridice braţul şi să-l prindă pe-al său cât s-o tragă în distanţa minimală dintre trupurilor lor, lipindu-i pieptul de-al sau într-o îmbrăţişare. Fusese întotdeauna degajat în preajma ei, iar gesturile de genul le oferea cu o uşurinţă pe care nici el nu şi-o explica.
Aaa! Gain..
Cu toate ca în interior ar fi putut s-o exclame tare şi clar, buzele lui eliberaseră un nume şoptit, şi totuşi apăsat în fiecare silabă, împiedicat de firele de păr ale fetei ce se lipiseră de obrazul lui. Abia târziu observă cum probabil o strângea prea tare, iar asta îl îndemnă să slăblească strânsoarea, ca mai apoi să se dezlipească treptat, dar nu şi să se îndepărteze.
Nu credeam că dau de tine tocmai aici. După.. 2 ani în care n-am mai vorbit.
Acel entuziasm instalat pe chipul său se păstră la fel de puternic, cum nici nu încercă să-l stăpânească prea mult, nu avea niciun motiv să-şi ascundă încântarea. Simţise un dor neobişnuit pentru tânăra de lângă el, ce acum îi copleşea articulaţiile.

Nu putu să nu observe zâmbetul ce se înfiripa pe chipul tânărului, târziu realizându-l pe-al său, ce era de proporţii neobişnuite. Nu mai zâmbise oricum de ceva timp atât de natural. Încerca în acelaşi timp să depăşească mirarea concepută, însă se amestecaseră atâ de multe sentimente că îi devenise greu să le definească, separe şi a acţiona conform acestora. Dar bineînţeles, iniţiativa veni din partea celeilalte persoane, în scurt timp având din nou 'onoarea' de a simţi căldura emanată de acesta, inclusiv bătăile inimii, din moment ce înălţimea îi permitea cu uşurinţă atingerea respectivului loc. Încântarea îi cuprindea fiecare nerv din organism, în scurt timp mâinile sale cuprinzând îmbrăcămintea acestuia la spate, strângând destul de puternic. Nu dorea să se elibereze sau despartă prea curând, îi lipsise prea mult aceea senzaţie. Însă ar fi dat de bănuit, astfel că nu obiectă deloc în momentul în care inevitabilul, respectiv despărţirea, se produsese.
Controlează-te, Ga-in. E mai bine aşa.
Repetându-şi asta de mai multe ori în minte, îşi păstră zâmbetul de mai devreme pe chip, bucurându-se când îşi auzi numele şoptit de Jiho. Trecuseră numai doi ani, dar ei i se păruseră o veşnicie, oricât de clişeatic ar putea suna.
Eu mă aşteptam cu atât mai puţin, crede-mă. Sinceră să fiu, nu prea aveam speranţe că te voi vedea curând...
Simţea că dezvăluise îngrijorarea pe care o avusese prin vorbele acelea, inclusiv şi tonul său. Nu o prea interesa, se aştepta ca acesta să pună totul pe seama sensibilităţii crescute a tinerei în astfel de situaţii. Observa prea bine entuziasmul prezent şi pe chipul celuilalt, lucru ce îi conferea un grad foarte mare de relaxare.
Ahhh~ haide înăuntru.
Murmură în scurt timp, trăgându-l de mânecă în interior, închizând uşa rapid, de parcă erau urmăriţi. Dorea să-i pună o grămadă de întrebări, să ajungă la curent cu tot ceea ce s-a întâmplat cu el în tot acest timp în care părea 'dispărut'. Cu toate astea, se abţinea cu o dificultate de nedescris, nevrând a părea agasantă. Îi făcu semn cu mâna spre canapea, în spreanţa că se va aşeza cât mai repede.
După ce Jiho făcu precum i se indicase, apucă cu mâinile câinele de pe jos şi se aşeză lângă acesta precum un copil, ţinând animalul strâns în braţele sale.

Energia amicei sale părea neschimbată, reuşea s-o recunoască prin simplul spirit exaltant, iar faptul că acest lucru nu se schimbase îl încânta nespus. Se lăsă tras de mâna ei, fără a-şi pune un gând în minte, luând loc pe canapeaua din încăpere. Privirea îi bângui la apariţia câinelui, nu se aştepta de o asemenea prezenţă, însă braţele ei îl ridicară mult prea repede ca să poată vedea mai multe. Îi surprinse totuşi poziţia ce nu făcu decât să-i stârnească un chicot slab, fără putere, dar observabil în liniştea din cameră. Şi-a întins braţul, aşezându-şi mâna între urechile câinelui, mângându-i blana printr-o mişcare rapidă, atenuată la final cu una destul de iubăreaţă.
De ce nu-l ştiu? Şi e chiar adorabil.
Reuşi însă să se dezlipească de pufoşenia din braţele lui Gain, reîntorcându-şi atenţia către ea, cât şi privirea. Vocea ei s-a strecurat o clipă prin mintea tânărului, fusese oarecum surprins de prezumţia acesteia, cât şi tonul folosit. Lovise o parte din el şi acum era greu de îndepărtat; nici nu ştia de unde să înceapă măcar, pe ce parte s-o întoarcă.
Nici eu. Tonul său se schimbă faţă de cel anterior, îngreunându-i vorbele, cu toate că încerca să subţieze acea seriozitate şi stare emoţională cu un zâmbet în colţul buzelor. Dar nu cred că aş fi dispărut complet.. cât să nu mai dau de tine. Asta nu, dar nu ştiu cât ar mai fi durat, sincer.
Dar acum nu-i pasă, se simţea plin de energie în toată slăbiciunea fizică de care dispunea pe moment. Prezenţa ei aducea vitalitatea necesară să uite de oboseala ce-i înţepenise metabolismul în ultimele zile. Şi devenise curios, încât întrebările nici măcar formulate păreau să se înghesuie în gâtul său, neştiind pe care s-o aleagă sau căreia să-i dea sensul necesar. Îşi trecu o mână prin părul blond, totalmente răvăşit, şi totuşi oferea un aspect aranjat. Deşi încerca să formuleze ceva, tot ceea ce făcu fu să râdă scurt, întorcându-şi corpul mai mult către ea, sprijinindu-se în materialul moale al canapelei.
Cum de eşti aici? De când? Iar eşti singură.. am dreptate?
Încercă să ignore succesiunea de interogaţii, lăsându-se absorbit de curiozitate. Cunoştea caracterul singuratic al acesteia, se putea spune că era un lucru ce-i făcea să se asemene mult, amândoi păreau să aibă două extremităţi heteroclite, neînţelese de mulţi. Era unul dintre lucrurile ce-l determina să se regăsească în prezenţa ei, să-i ofere un sentiment plăcut prin simpla înţelegere nerostită.
Ah, m-am liniştit.

Sesiză cu uşurinţă surprinderea de pe chipul acestuia în momentul în care căţelul ajunsese în vecinătatea sa, mângâindu-l de asemenea încet. Nu-l luase de foarte mult timp, deşi dacă stătea să se gândească, trecuse un an şi câteva luni, însă simplul fapt că animalul nu era unul de talie mare îi dădea impresia că timpul în cazul lui s-a oprit şi a rămas la nivel de pui.
Da, nu-i aşa~? Deşi părea aşa amărât când l-am luat, dar eh, şi-a revenit. Dar tot e destul de leneş. Ne-am potrivit.
Replică cu un amuzament pueril, din moment ce avea o slăbiciune pentru animale, în special specia canină. Chiar şi aşa, fugise până atunci de o astfel de responsabilitate, deoarece ştia că se va ataşa prea mult şi finalul avea să fie extrem de dureros. Experimentase şi în copilărie, cu toate că nu locuia cu acel animal permanent, se ataşase destul de puternic şi moartea lui a afectat-o pe o perioadă îndelungată. Potolindu-şi oarecum zâmbetul, sau mai bine zis transformându-l într-unul mai serios, îl ascultă în continuare, valuri cu diferite sentimente cuprinzându-i întreg corpul. Îşi muşcase buza inferioară, stăpânindu-şi astfel orice manifestare de entuziasm ce ar fi dorit să se instaleze brusc şi intens.
Umh, dacă spui tu. Dar nu mai are importanţă acum, cât nu dispari peste câteva zile, e bine.
Ştia că n-ar fi fost în stare să-i facă una ca asta după ce nu s-au mai văzut de atâta timp, însă nu ştia cu precizie în ce relaţii se afla cu anumite persoane ce îi puteau cere să plece cu ele sau altele. Era amuzant că rămăsese la fel ca în trecut, cu o imaginaţie mult prea bogată. Dar în fond, datorită ei era şi capabilă să scrie, deci nu avea de ce să o regrete.
Aparent, întrebări îşi făcură apariţia din partea lui Jiho, amuzându-se slab. Avea să le răspundă pe rând, dorind după acelaşi tratament.
Ahh, să-mi amintesc. Cred că am ajuns acum aici în urmă cu 8 luni, dar mi-am petrecut mult timp în interior şi ocazional la facultate. Dar e destul de plictisitor acolo. Sincer, nici nu ştiu exact de ce mă aflu aici. Voiam inspiraţie, iar oraşul e destul de complex să mi-o ofere. Mai e şi agenţia cu care lucrez, are sediul central în oraş şi mă doreau mai aproape. Iar la ultima întrebare, e evident. Dar nu sunt singură~~ e Hiro aici cu mine.
Râse la ultimul lucru spus, arătând spre căţelul din braţele ei. Nu dorea să se interpreteze greşit, deşi o astfel de confuzie ar fi fost amuzant de urmărit.
Dar tu...?

Urmări mişcările făcute de degetele ei asupra blănii animalului, în timp ce o asculta cu atenţie. Îl încânta faptul că aceasta îşi găsise un "partener", avea o oarecare teamă de a nu se simţi singură, cu toate că-i cunoştea caracterul puternic, dar asta nu-i slăbea îngrijorarea firească. Atunci când întrebările sale aveau să fie răspunse, şi-a ridicat privirea, înglobându-şi curiozitatea în interior.
Era ironic să afle abia acum că locuiseră unul lângă altul timp de 8 luni, fără a da ochii un moment în vreo dimineaţă grăbită. Dar peste una alta, nu era un lucru surprinzător, amândoi păreau să se izoleze mult şi bine în camerele lor, uitând de restul lumii.
Inspiraţie? Să înţeleg că nu s-a oprit. Acest lucru îl făcu să zâmbească slab, gestul accentuându-se când află şi numele câinelui ce-i stătea în braţe. Era de-a dreptul încântat de alegerea ei, fusese unul dintre curioşii ce-i citise notiţele. Unul? Probabil singurul pe acea vreme, fără ca ea să ştie. Aflase târziu, dar nu s-a supărat în vreun fel, dimpotrivă, laudele lui păreau că i-au oferit încredere.
Lăsă un slab oftat să-i străpungă deschizătura buzelor, ca şi când ar fi obosit stând pe canapea, dar probabil erau alţi factori ce-i influenţau starea.
Mă bucură să aud că nu te-ai oprit din scris. Oraşul are multe ascunzişuri aparte ce-ţi pot strârni inspiraţia. Cunosc o parte din ele, oarecum. Îşi lăsă degetele să apese pe lăbuţa stângă a câinelui, mai mult jucându-se cu atenţia lui pentru a-i vedea reacţiile, dorind să răspundă simultan întrebării ei. Nici nu ştia măcar cum să-şi explice existenţa din ultimii doi ani, cât să pară credibil.
Am venit aici acum aproape doi ani pentru a-mi întări exerciţiul. Ţii minte versurile pe care ţi le făceam pe loc, seara, când plecam împreună atunci când părinţii noştri se culcau? Dar niciodată nu ştiau că plecăm. Şi ajungeam dimineaţa cu energia răvăşită, ca şi când fusesem la o adevărată petrecere; dar eram doar noi doi cei care "petreceau" pe străzile mai mult pustii, inventând melodii pe care doar noi le înţelegeam şi fredonam a doua zi, în viitoarea noapte. Continuarea din mintea sa îi accentuă zâmbetul deja apărut, imagini conturate revenindu-i în prisma conştientului, de parcă cu o noapte în urmă le simţise pe propria piele.
Am continuat să fac asta, ca să nu spun, m-am apucat serios. Mi-am achiziţionat un studiou în oraş, cu toate că adevăratul "studiou" e mai mult acasă, nu puteam sta degeaba în perioada în care a trebuit să-l găsesc în sfârşit. Asta a fost acum un an. Apoi am compus multe melodii, cred că am pierdut numărul.. Nu m-am lansat în niciun fel totuşi, prefer imaginea "din umbră". E mult mai plăcut să colaborezi cu persoane ce fac acelaşi lucru şi să cânţi prin tot felul de cluburi; cunoşti alţi compozitori, îţi este recunoscut şi apreciat, chiar iubit efortul. Mh, cred că e îndeajuns să acopere doi ani, asta mi-e ocupaţia curentă. Îşi mută mâna sub botul umed al lui Hiro, văzând că-i place mult mângâiala oferită.

În timpul oferirii explicaţiilor, îi ocolea pentru un motiv necunoscut privirea, concentrându-se pe ce scoate pe gură şi pe ghemotocul de blană din braţe, pe care îl mângâia încontinuu. Era deja nerăbdătoare să afle răspunsul acestuia, cuprinzând-o curiozitatea. De fapt, se aştepta să-l surprindă prin simplul fapt că a continuat cu ceva început din joacă aparent. Dar era singurul pe care îl practica cu adevărat cu plăcere, exceptând pierderea timpului cu persoana proaspăt regăsită. Impropriu zis 'pierdut', pentru că făceau totuşi ceva, pentru ei înşişi.
Da, ştiu acel lucru prea bine. De aceea am şi ales locul ăsta~ Dar recunosc că am fost destul de ..umh, nepăsătoare o perioadă de timp. Am decis însă să iau totul în serios. Am îngrijorat din nou lumea, Jiho... m-au căutat ca disperaţii aproape 2 luni. Şi aseară aproape mi-au spart uşa. Sau a fost acum 2 zile. Aaah, în fine. A fost destul de amuzant.
Mormăi râzând la final, ştiind că nu era prima dată când se întâmpla. Nici nu înţelegea de ce se mai oboseau, nu avea să moară atât de uşor. Plus că trimitea ocazional versurile scrise, ca dovadă a existenţei sale. Dar nu o interesa prea mult acel subiect, în scurt timp aţintindu-şi întreaga atenţie asupra replicilor tânărului.
Ahh, dar 2 ani.. dacă a stat aici de atunci începând, înseamnă că eu am mari probleme să îl întâlnesc numai acum.
Încerca în zadar să-şi amintească dacă se mutase într-adevăr cineva recent sau chiar stătuse acolo încă de când şi-a făcut şi ea apariţia. Nu prea acorda atenţie exteriorului, decât pentru ce o interesa pe ea.
Îmi amintesc~ şi oohhh... ai continuat într-adevăr pe asta. E bine, cât timp îţi place ce faci. Dar ştiu că-ţi place, te cunosc deja de suficient timp şi ehh... te trădează tonul.
Încântarea devenise imposibil de stăpânit, simţind nevoia puerilă de a-şi uni mâinile, dacă nu chiar a bate din ele. Se abţinu mai mult datorită animalului din braţe, inspirând aer profund în piept. Mai avea o singură întrebare de pus, neştiind la ce să se aştepte în cazul acela.
Şi tu ai rămas tot singur sau...?
Nu voia neapărat să întrebe acel lucru, însă simţea nevoia de a cunoaşte şi acea parte, indiferent de ce avea să afle. Ştia şi singură că e foarte posibil, dacă nu chiar probabil, cu toate că nu a auzit zgomote în mod deosebit, dar după ocupaţia de care aflase de la el, se aştepta să fie plecat în majoritatea nopţilor şi eh, nu se ştie cu precizie ce se întâmplă.

Nu era prima oară când auzea o asemenea manifestare din partea rudelor ei, dar gravitatea pe care-o căpătase de data aceasta îl amuza cu adevărat. Fusese plecat în nopţile cu pricina, iar acum parcă-i părea rău că acceptase, aşa ar fi fost şi el spectator la ceea ce s-a întâmplat, probabil mai mult decât să audă din propriul apartament, ci chiar să deschidă uşa pentru a înţelege ce Dumnezeu se întâmplă.
Îşi acoperi pentru scurtă durată ochii cu palma atunci când auzi "evenimentul surpriză" întâmpinat de Gain, încercând să-şi scurteze râsetul apărut imediat, acompaniat de-al ei. Când se făcu cât de cât linişte, putu să observe acea încântare developată de tonul ei călduros, chiar relaxant pentru el.
Măcar acum ştii şi tu că vorbeam serios pe atunci. Cu toate că nu aveam spiritul corespunzător..
Îşi împreună degetele, împingând extremităţile osoase una către cealaltă, încordându-şi articulaţiile la finalul gestului maşinal. Ochii săi începură să cerceteze prin jur, bâiguind mai mult, era curios de spaţiul în care-a petrecut 8 luni de zile.
Întrebarea ei l-a surprins cu o mână prin păr şi cu ochii pe neunde îndreptaţi, dar şi-a reglat privirea imediat către ţinta iniţială. Dintr-un motiv necunoscut, curiozitatea - nici măcar nu ştia cum o putea numi - acesteia îi era aproape amuzantă, dar nu o învinovăţea, doar că noile sale activităţi cu siguranţă nu schimbaseră în vreun fel partea aceea din el. Uneori chiar i se părea că o atrofiau fără milă, agitaţia şi lipsa inhibiţiilor nu aveau niciodată să-l impresioneze, ci doar să se considere diferit, cu totul diferit. Avea o altă viziune privind dragostea, pe care-o înfăţişa în melodiile cu tente amoroase, rătăcite prin compoziţii.
Îşi lăsă corpul mai jos, cât să se sprijine în material şi să o privească astfel de la un nivel inferior.
Cum altcumva, Gain.. Murmură cu un uşor amuzament, ce totuşi îşi păstra un strop de seriozitate. Termină replica cu un oftat ce treptat părea să se transpună printr-un chicot, atât de scurt şi fără glas. Nu, doar pentru că fac lucrurile astea, nu mă număr printre persoanele ce se lasă schimbate peste noapte din prea multă euforie şi laudă. Chiar mă.. deranjează acel lucru, dar nu este greu de evitat. De altfel, cred că ştii şi tu că nu mă interesează prea mult..
Chiar dacă apărea la tot felul de manifestaţii, dispărea la fel de repede. Nu-i plăcea să-şi piardă timpul la câteva pahare, câteva care de obicei pentru unii se transformau în sticle, şi multe alte metode de "distracţie" ce lui i se păreau o dezlănţuire ridicolă, lipsită de respect de sine. El doar mima o prezenţă plăcută publicului. Cunoscuse îndeajuns acea latură ca să nu fie convins atât de uşor să-şi facă apariţia în diferite locuri, iar pentru asta, mulţi îl considerau cu multe pretenţii. Pentru el era vorba de respect, un lucru destul de important.
Încercă să degajeze conversaţia, întorcându-şi atenţia către prietena sa.
Oricum, cu mine prin preajmă ar trebui să-ţi anunţi părinţii s-o ia mai uşor. O să am eu grijă de tine, atât cât vei sta pe aici. S-a înţeles? Afişă un zâmbet şi-şi îndreptă braţul către chipul ei, prinzându-i scurt pielea obrazului între degetele sale, mai mult ciupindu-l. Îi plăcea să-i observe reacţiile ce urmau după astfel de gesturi copilăroase. Ştia că era capabilă să-şi poarte de grijă, dar de-a lungul anilor, dorinţa de protecţie se construise puternic şi definitiv.

Atmosfera se umpluse de amuzament pentru ceva timp din pricina lucrului povestit, ştiind prea bine că şi-ar fi dorit să asiste şi el la altfel de scene, eventual a şoca printr-o apariţie neprevăzută. Din nefericire, nu s-a întâmplat şi a ratat tot spectacolul, el fiind probabil plecat la 'muncă'.
Ahhh, perfect. Deşi puteam bănui că vei ajunge în astfel de ipostază. Se simţea totuşi în toată aura plăcerea~ heh.
Mărturisi, bănuind că sentimentul era reciproc în ceea ce priveşte scrisul ei. Cu toate că ea într-adevăr nu plănuia să continue într-un astfel de domeniu, era singurul lucru la care se pricepea şi o relaxa, deci n-a avut de ales. Plus au ajutat-o laudele celorlalţi, în principal cele ale persoanei ce se afla acum în apropierea ei.
Să zicem că a avut o influenţă majoră. Dar nu e nevoie să i-o spun, o poate simţi.
Îi fu satisfăcută în sfârşit şi curiozitatea în ceea ce priveşte întrebarea pusă, răsuflând uşurată instinctiv. Deci totuşi nu se întâmplase, şi el rămăsese exact cum îl ştia, singur. Cel puţin, în ceea ce priveşte o relaţie. Nu excludea posiblitatea existării uneia, dar acela era deja trecutul şi nu prezentul. Şi nici nu voia să ştie cu exactitate dacă a existat. Dintr-un anume motiv, ştia că subiectul acela nu avea s-o încânte, însă dacă el dorea să-l înceapă, nu se va opune în niciun fel şi îl va asculta calmă pe cât posibil.
Ehh... trebuia să întreb. A trecut mult timp şi multe se puteau întâmpla, umh. În fine, e bine aşa~ să nu te...schimbi. Sau nu cu oricine. Dar da, ştiam că ai pretenţii.
Nu regreta că întrebase, din moment ce acum nu avea să creeze scenarii inutile pe un astfel de subiect în nopţile în care suferea e insomnie sau diverse ce nu-i permiteau odihna. Dar găsea altele, bineînţeles. Dar cu noroc, erau mai fericite, în definiţia ei a fericirii.
Tresări slab când simţi instalată din nou asupra ei protecţia pe care acesta era dispus să i-o ofere, ajungând incapabilă de a răspunde din pricina gestului pueril ce îi fusese aplicat, strâmbând din nas în acel moment, simultan cu închiderea ochilor. Se simţea din nou copil, lucru ce o amuza profund. Îi lipisise. Poate chiar prea mult.
Dar..... ştii că-mi pot purta şi singură de grijă.
Bolborosi, nedorind însă a-şi deschide ochii, cu toate că nu avea un motiv concret pentru a păstra continuitatea acelei acţiuni.

Reacţia apărută îi încântă privirea, nu mai văzuse de mult o astfel de expresie, iar acum doar voia să recupereze toate lucrurile oprite de "despărţirea" avută între ei doi. Aceasta nu părea să-şi termine jocul infantil mult prea devreme, păstrându-şi ochii ascunşi sub pleoape. Acest lucru îl determină pe Jiho doar să se mişte din loc pentru a se apropia, poziţionându-se în faţa acesteia, la o distanţă convenabilă. Şi-a ridicat mâinile, asezându-şi degetele arătătoare pe fiecare obraz în parte al tinerei.
Nici nu mă îndoiam de asta, dar ştii că nu poţi face nimic împotriva acestui lucru. Nu te-ai învăţat minte nici acum?
În timp ce-şi rostea "predica", cu un ton ce ţinea în frâu adevărata seriozitate, degetele sale au împins uşor în moliciunea tenului cât să formeze două gropiţe şi să schimbe forma pomeţilor, accentuându-i. Deşi era un joc copilăresc, expresia nouă a fetei îl amuza cu adevărat, dar încercă să se menţină serios, muşcându-şi buza inferioară pentru a atenua orice fel de râset. Continuă să se joace cu obrajii ei, formându-i tot felul de expresii comice.
Şi cu o aşa faţă, ah, cum să nu am grijă..
O spusese parcă mai mult pentru el, abia murmurându-şi cuvintele înghesuite în despărţirea buzelor. Ştia că defapt nu o deranjează în vreun fel, îşi numise acel rol protectiv de multă vreme, accentuându-l odată cu timpul petrecut împreună şi alte întâmplări în care grija lui a părut să se dovedească utilă. Iar asta îl făcea să se simtă cu adevărat bine, îi oferea o plăcere aparte doar ştiind că poate face ceva, oricât de minimal.
Ochii săi rămăseseră fixaţi pe forma accentuată acum a buzelor, datorită apăsării pe care obrajii ei o suportau de ceva timp. Un zâmbet slab îi forţă colţurile buzelor, dar încercă să şi-l ascundă, sau măcar să-l scurteze înainte de-a fi observat.
Şi-a retras mâinile pe umerii ei, atenţia fiindu-i atrasă de coada câinelui ce-i atingea acum abdomenul. De data asta nu ezită a zâmbi, îl amuza entuziasmul ce-l cuprinsese pe Hiro.
Îl mângâie uşor pe spate, întorcându-şi privirea către chipul lui Gain.
Vezi? Până şi câinele se amuză de feţele tale. O spusese cu o nuanţă răutăcioasă, aşteptându-se la o reacţie verbală imediată, sau una fizică.
Ar fi putut ghici că aceasta avea să se răzbune cumva pentru toată tortura primită obrajilor, iar gândul în sine îl amuza de pe acum. Îl lipsise joaca proastească pe care-o iniţiau uneori, de neunde, de parcă şi-ar fi uitat vârstele.

Nu mai ajunsese în asemenea ipostază de foarte mult timp, nici nu credea că mai era capabilă să o facă, dar se pare că realitatea i-a dovedit că încă posedă astfel de abilităţi. Pe când însă dorea să-şi deschidă într-un final ochii, obrajii ei au fost acum acaparaţi într-o altă manieră, formele atribuite pomeţilor făcând-o incapabilă de a-l privi în vreun fel. Voia să râdă, dar astfel accentua tot amuzamentul pe care îl simţea venind din partea celuilalt, astfel că se abţinu şi-l lăsă să-şi facă de cap.
Mda... ştiu.
Reuşi cumva să scoată acele două cuvinte prin deschizătura slabă a buzelor. Nici nu putea să-l contrazică oricât de mult ar fi vrut, ţinând cont că o ajutase în atâtea situaţii până acum. Şi fuseseră destule de-a dreptul periculoase, având un dar aparte în a intra în astfel de buclucuri. Cea de-a două replică o amuză până şi pe ea, putându-şi a imagina ce faţă poate afişa în acele momente, şi da, într-adevăr emana amuzament. Nu dorea neapărat să deschidă ochii, însă era deja cazul să o facă. Adăugă însă un zgomot slab, de copil, în clipa aceea, deschizându-i brusc, fixându-i pe chipul acestuia. Se bosumflă treptat, părând a păşi iremediabil în starea de copil, pe care nu o mai simţise de foarte mult timp. Mai că îi lipsise.
Urgh, bun venit înapoi.
Îşi spuse, amuzându-se profund în sinea sa, păstrând în exterior înfăţişarea adoptată odată cu deschiderea ochilor. Era o bună metodă de a acoperi faptul că se gândeşte deja la o posibilă răzbunare, nu putea rămâne singura ce a 'suferit'. Deşi i se părea că încă nu e momentul, şi ar putea ajunge la lucruri îndepărtate de subiect cu adevăr, iar o astfel de întâmplare nu era indicată câtuşi de puţin.
Privind câinele ce continua să se agite, făcea efoturi incredibile să nu zâmbească sau chiar râdă. Se observa că dormise foarte mult, la câtă energia deborda acum. Preferă nici să nu-i răspundă replicii, scoţând un 'hmph', încrucişându-şi în acelaşi timp mâinile la piept.
Ahh, acum nu mă pot opri.
Era curioasă de ce se putea întâmpla în realitate, însă bănuia că acesta avea să-i desprindă mâinile în principal. Dar nu avea să cedeze atât de uşor. Nu voia să termine atât de repede toată joaca începută. Sau nici măcar nu mai putea să o facă.

Agitaţia animalului îi ferea privirea de la chipul ei, reuşind pentru o clipă să zărească acea bosumflare adoptată. Se prefăcu că nu observase nimic, curios să vadă cât poate să menţină acea stare, deşi, la cum o cunoştea, putea fi într-adevăr mult. Până când el ar fi făcut ceva, orice ca să o schimbe.
Îşi muşcă buza inferioară, întorcând o privire calmă către braţele ei încrucişate, şi-şi ridică ochii un moment spre expresia sa pentru a-i verifica menţinerea. Ah, câtă încăpăţânare. Un zâmbet jucăuş i se agăţă de colţul buzelor, de parcă îi apăruse vreun plan obraznic prin minte sau cine ştie ce izbândă creativă ce urma să-i fie aplicată prietenei sale. Nu, nu se obosea cu astfel de lucruri, doar îi plăcea să se joace şi s-o amuze, cât să poată să-i vadă zâmbetul molipstor, lipsit din privirea lui atâta vreme.
Pentru a micşora spaţiul dintre ei, s-a tras cu mult mai aproape de poziţia fetei, picioarele lor atingându-se fugitiv, cu o senzaţie evazivă, imperceptibilă. Sprijinindu-şi palma în genunchiul ei, umerii i s-au încordat la aplecarea lentă a spatelui, iar şuviţele blonde de păr s-au îngreunat, înclinându-se într-o altă direcţie.
Şi acum, ce ai de gând?
Şopti, trasându-şi degetul pe antebraţul ei stâng, până la întâlnirea cu ale sale, lipite de piele. Cu mişcări lejere, începu a-i desprinde fiecare deget în parte de celălalt braţ, ştiind că astfel va reuşi cu siguranţă să-i desambleze în final forma încordată a mâinilor. Iar peste una alta, felul în care îi atingea pielea ar fi provocat mici senzaţii de gâdilat, la care Gain nu s-ar fi putut abţine prea mult; o ştia deja. Într-un moment prielnic, îşi strecură degetul între palma ei şi piele, reuşind a-i trage mâna către a lui. Îşi împreună degetele rapid cu ale sale pentru a nu-i oferi ocazia să le tragă înapoi şi să le lipească la loc, stopându-i orice altă capacitate de scăpare. Dimpotrivă, a tras-o de braţul cu pricina cât să-şi piardă stabilitatea şi să ajungă în braţele lui. Şi-a aşezat o mână la talia ei pentru a nu-i permite îndepărtarea, nedorind a-şi retrage degetele dintre ale sale, strângându-le mai mult. Le dirijă prin aer cu mişcări confuze, desprinzându-şi pentru a-şi printre iarăşi degetele în spaţiile goale dintre ale ei, într-un spirit cu adevărat jucăuş. Reuşi să-i îmbraţişeze trupul cu mâna liberă ce-i stătea la dispoziţie, comportându-se de parcă ar fi avut vreun copil neştiutor în braţe. Ştia că intenţiile lui erau diferite, dar prefera să se rezume la acea impresie şi să nu recunoască adevărata plăcere ce-o dezvolta în astfel de gesturi intime dintre ei. Nu în vorbe, cel puţin.
Prea târziiiu, Gain. Murmură mai mult în umărul ei, dar cât să-l poată auzi. Zâmbi încântat de propria reuşită, chiar dacă luase o întorsătură cu mult mai ludică decât cea iniţială, sau decât ar fi plănuit. Dar îi plăcea.